BBC micro:bit V1 poate reda sunete/melodii doar dacă are atașat un difuzor, căști audio sau boxe. Pentru a conecta aceste dispozitive la micro:bit avem nevoie fie de un cablu audio pentru micro:bit, fie de două cabluri având fiecare la capete cleme de tip crocodil.
Vom fixa vârful mufei căștilor la pinul 0 de pe zona aurie a micro:bit-ului. Acesta va avea rol de ieșire. Micro:bit-ul trimite impulsuri electrice de la pinul 0 atunci când redă melodia. Căștile trebuie, de asemenea, să fie conectate la pinul GND de pe micro: bit pentru a finaliza circuitul electric. La apăsarea butonului A, micro:bit-ul va reda unul dintre sunetele predefinite.
BBC micro:bit V2 are fixat pe spate și un microfon, iar pe partea din față un led care lumineaza atunci când acesta este accesat. Acesta poate măsura nivelul de sunet din jurul plăcuței și poate reacționa la sunete mai înalte sau mai joase.