Provocare. Animal de companie

Ce vei face?

Vei folosi micro:bit-ul pentru a realiza un joc imaginar. Animalul tău de companie are nevoie să fie mângâiat cât mai des. Dacă îl mângâi foarte des, va fi fericit. Dacă trec 10 secunde de când nu l-ai mai mângâiat, o să fie trist. Dacă trec mai mult de 20 de secunde, moare de singurătate (este un animal care vrea multă atenție). Micro:bit-ul te va anunța dacă animalul tău este fericit, trist sau moare de singurătate.

Cum va fucționa?

  1. Animalul este reprezentat printr-o față zâmbitoare sau supărată afișată pe ecran.
  2. Pentru a “mângâia animalul”, se apasă butonul A. Atunci animalul este fericit, va apărea pe ecran o față zâmbitoare și va fi redat un sunet corespunzător.
  3. Se va da drumul la un timer imediat ce programul pornește. Dacă trec 10 secunde de când nu a mai fost mângâiat, pe ecranul de LED-uri apare fața supărată și se va reda un sunet de tristețe. Dacă trec 20 de secunde de când nu a mai fost mângâiat, pe ecran va apărea un X (sau altă imagine).
  4. Timer-ul este resetat de fiecare dată când se apasă butonul A.

Programul se termină când se apasă butonul STOP.

Extindere

Realizează propriul scenariu de joc. Implementează codul și joacă-l împreună cu colegii.