Vom crea două imagini simple din puncte. Dacă apăsăm butonul A, vom vedea pe ecranul de LED-uri prima imagine. Dacă apăsăm butonul B, vom vedea cea de-a doua imagine.
Accesăm https://makecode.microbit.org/ pentru a începe un nou proiect în editorul MakeCode. Alegem un nume scurt și sugestiv.
Categoria Input
Blocul Show Icon conține o listă de imagini create din puncte din care putem alege. Pentru a ne crea propriile imagini, putem folosi blocul Show leds – dăm click pe punctele/LED-urile care vrem să fie aprinse.
Salvăm proiectul pe discul local sub formă de fișier cu extensia hex.
Conectăm micro:bitul și descărcăm sau copiem fișierul pe discul asociat.
După ce se termină copierea (lumina din spatele micro:bitului nu mai clipește), putem rula programul pe micro:bit.
Dacă vom conecta setul de baterii, putem deconecta micro:bitul de la cablul USB și putem executa codul.